Alb-verzii au câștigat vineri după-amiază primul lor meci acasă în noul campionat, cu goluri marcate după primul sfert de oră al fiecărei reprize, suficient pentru a urca momentan pe primul loc în Seria 8 a Ligii 3 după 3 etape. În care încă n-au încasat nici un gol, pentru a doua oară la rând într-un duel cu arădeni, semn că raportul de forțe între cluburile din grupa vestică din cele două județe manifestă modificări de la un sezon la altul, cu vecinii de la nord dominanți în campania anterioară: CSC Dumbrăviţa…
Read MoreCategorie: Fotbal
UEFA schimbă protocolul pe timp de pandemie. Fanii pot din nou să își încurajeze echipa favorită în deplasare!
Protocolul UEFA în timpul pandemiei de Covid-19 a fost modificat, astfel că suporterii pot din nou să organizeze deplasări în Europa pentru a-și susține favoriții. Până acum, fanilor le era interzis să călătorească în altă țară pentru a își susține echipa favorită, dar UEFA a luat hotărârea ca lucrurile să se schimbe. Astfel, suporterii vor putea din nou să călătorească în altă țară pentru a își încuraja favoriții. Suporterii nu au avut până acum posibilitatea de a se deplasa pentru a-și susține echipa favorită, însă UEFA a intervenit și a…
Read MoreLiga 1: UTA – Rapid, duel între orgoliile fostelor campioane
UTA Arad – FC Rapid 1923, vineri – 10 septembrie, ora 21.00 Runda a 8-a programează unul dintre cele mai frumoase dueluri din Liga 1, cel dintre UTA şi Rapid, o rivalitate care a adunat nenumărate poveşti în cele peste șapte decenii trecute de la prima întâlnire directă. Cele două s-au mai duelat de 64 de ori în principala competiţie internă, de 25 de ori s-au impus arădenii, de 23 de ori au câştigat bucureştenii, iar alte 16 meciuri s-au terminat la egalitate. Palmares cu UTA gazdă: 32 de meciuri…
Read MoreCupa României: Programul „16”-imilor din ediția 2021-2022
Casa Fotbalului a găzduit joi, 9 septembrie, tragerea la sorți a șaisprezecimilor Cupei României, ediția 2021-2022. În această fază a competiției au intra și formațiile din Liga 1. Partidele din șaisprezecimile Cupei României stabilite în urma tragerii la sorți:UNIVERSITATEA CRAIOVA – FC CFR 1907 CLUJ SACS MINAUR BAIA MARE – ACSM POLITEHNICA IAŞICSM SLATINA – AFC DUNĂREA 2005 CĂLĂRAŞIAFK CSIKSZEREDA MIERCUREA CIUC – AFC CHINDIA TÂRGOVIŞTESC FC RIPENSIA TIMIŞOARA – SC DINAMO 1948 SAACS PETROLUL 52 – U CRAIOVA 1948 SACS HUNEDOARA – FC FCSB SAACS CAMPIONII FOTBAL CLUB ARGEŞ –…
Read MoreCSA Steaua Bucuresti: Adidas – sponsorul tehnic al echipei de fotbal seniori
În sezonul competițional 2021-2022, R-GOL, colaborator al mărcii ADIDAS, va fi alături de roș-albaștri pentru îndeplinirea obiectivelor propuse în calitate de SPONSOR TEHNIC. Adrian Borza, reprezentantul companiei în România, a declarat: „Când te alături celui mai important brand sportiv din România, având personalități sportive recunoscute pretutindeni în lume, colaborarea nu poate fi decât foarte bună, iar ADIDAS prin R-GOL este onorată pentru că poate sprijini performanța și excelența în acest domeniu”. R-GOL.com este unul din cele mai mari site-uri de articole sportive din Europa ( https://www.r-gol.com/ro ). Sortimentul uriaș de echipamente sportive…
Read MorePreliminari CM2022: Macedonia de Nord – Romania 0-0, tricolorii speră în continuare la calificare
Echipa națională a obținut doar o remiză contra Macedoniei de Nord, la Skopje, scor 0-0, dar păstrează șanse pentru calificarea la CM 2022. Tricolorii au 10 puncte după primele șase meciuri și au ratat șansa de a urca pe locul secund, după ce Armenia s-a încurcat contra ultimei clasate Liechtenstein, scor 1-1. Germania (15p) este favorită clară pentru ocuparea primei poziții, care o califică direct la turneul final, în timp ce Armenia (11p), România (10p) și Macedonia de Nord (9p) vor lupta pentru locul secund, care duce la baraj. Tricolorii, afectați de problemele de lot…
Read MoreŞoimii Lipova zburați din Cupa Romaniei de Politehnica Timisoara. Galerie foto!
Alb-violeţii s-au impus în jocul din turul IV al Cupei României disputat pe arena din cartierul arădean Sânnicolau Mic. ŞOIMII LIPOVA – POLITEHNICA TIMIŞOARA 1-2, iar timișoreni merg mai departe în Cupa României grație golurilor înscrise de Benzar și Moțiu. Jocul a fost destul de echilibrat în prima parte. Prima ocazie importantă a fost a lui Benzar, care a trimis în minutul 29 pe lângă poartă din interiorul careului doar cu portarul Buta în faţă. Acelaşi goalkeeper al gazdelor avea însă să-i ofere o minge cadou în primul minut de…
Read MorePreliminarii CM Qatar 2022: Romania – Lichtenstein 2-0 ( 2-0 )
05 Septembrie 2021 Arena Nationala – Bucuresti 9404 spectatori Grupa J – preliminarii CM Qatar 2022 …
Read MoreProgresul Pecica egalat în prelungiri de Avântul Periam. Galerie foto!
Progresul Pecica egalat în prelungiri de Avântul Periam. La prima deplasare din noul sezon în C8, primul punct în cont, smuls în prelungiri de către oaspeți.
Read MoreÎNCA UNA ETAPĂ CU FRUNCEA SUS SPRE MIERCUREA CIUC
Politehnica va disputa peste două zile, pe terenul celor de la AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, ultimul joc al sezonului 2020-21. Din păcate alb-violeţii nu mai au şanse la obţinerea unui loc de baraj. „Am fi avut şanse dacă am fi câştigat ultimul meci, cu Mioveniul, mergem însă să lăsăm o ultimă impresie bună. Voi vedea ce prim 11 voi folosi, probabil vor evolua câţiva jucători care au jucat mai puţin şi apoi o să tragem linie şi vedem exact ce a fost bine, ce a fost rău. Vom face un…
Read More