Călin Rosenblum este directorul sportiv al Politehnicii Timișoara

Conducător cu experienţă în fotbalul timişorean şi fost jucător alb-violet, Călin Rosenblum a preluat oficial funcţia de director sportiv la Politehnica.

„În primul rând mă onorează oferta conducerii SSU Politehnica. Am o experienţă pe care am acumulat-o în decursul atâtor ani în funcţii administrative. Sper să fie de bun augur şi să facem o treabă bună alături de băieţi, de staff, de conducere şi, mai ales, de galeria care este cea mai inimoasă şi cea mai frumoasă din ţară. Sunt şi culorile alb-violet în care am jucat în decursul anilor, în care m-am realizat pe plan sportiv şi personal. Vin cu inima deschisă şi sper să-i facem bucuroşi pe toţi fanii şi pe toţi cei care sunt alături de această echipă iubită din Banat!”, a declarat Călin Rosenblum, directorul sportiv al Politehnicii Timişoara.

Călin Rosenblum s-a născut pe 26 mai 1964, la Timişoara. A fost elev al Liceului Sportiv (LPS Banatul de astăzi), iar în ultimul an de juniorat s-a alăturat Progresului Timişoara (1982-90), formaţie alături de care, la seniori, a promovat de la nivel judeţean până în eşalonul secund. Din anul 1990 a devenit jucătorul Politehnicii Timişoara (Divizia A şi B), unde a activat până în 1995, şi apoi a mai evoluat un sezon la Metrom Braşov (Divizia B). Pe final de carieră fotbalistică a fost antrenor-jucător la Modern Timişoara. După retragere, între anii 1997-2002 a fost preşedintele lui CFR Timişoara iar între 2012 şi 2014 a activat ca manager sportiv la ACS Poli. Din anul 2002 a profesat ca şi cadru didactic. De asemenea, din 2009 a fost director adjunct iar din 2014 până la 1 septembrie 2021 a fost directorul Liceului cu Program Sportiv „Banatul”.

Valentin Handro & Inforama

Alte știri

Leave a Comment