Înca una etapă cu înfrângere pentru gazde: POLITEHNICA TIMISOARA – CSIKSZEREDA 1-2

Alb-violeţii au început bine, dar au sfârşit rău un nou joc din acest sezon. Cosmin Bîrnoi a deschis azi scorul pentru Politehnica, dar oaspeţii de la FK Csikszereda au egalat rapid şi apoi un punctat în penultimul minut pentru 1-2 în întâlnirea care a contat pentru etapa a VII-a a Ligii 2. Meciul a început perfect pentru Politehnica, cu gol în primul minut! Ursu a încercat să strecoare o minge pe lângă Gyenge, în duel unu la unu cu acesta, iar portarul a deviat la colţul lung, acolo de unde…

Read More

POLIŞTII DIN AMERICA DE NORD la cea de a doua întâlnire

Suporterii Politehnicii de peste Ocean se reîntâlnesc în acest sfârşit de săptămână pentru cea de-a doua convenție alb-violetă dedicată clubului nostru care va avea loc între 17 şi 19 septembrie în „oraşele gemene”, Minneapolis şi Saint Paul, în statul Minnesota. „Poli of America Supporters Group„ , entitatea lor juridică, reuneşte de această dată numai suporterii din Statele Unite, din păcate cei din Canada nu li se vor putea alătura din cauza granițelor închise pe motive de siguranță medicală impuse de autoritățile sanitare. Chiar şi aşa, la întrunirea din seara de…

Read More

Liga 2: CONDUCEREA POLITEHNICII Timisoara DESPRE SOCIETATEA PE ACŢIUNI ŞI RECONFIGURAREA ORGANIGRAMEI

Viorel-Aurel Şerban, preşedintele Politehnicii Timişoara, a oferit la conferinţa de presă de astăzi mai multe informaţii legate de noutăţile din organigrama clubului, precum şi detalii despre următorii paşi ai societăţii pe acţiuni. „Aşa cum bine ştiţi, reorganizarea clubului în luna iulie a dus la formarea acestei societăţi, care, desigur, are ca obiectiv de activitate în primul rând activitatea fotbalistică şi ca activitate fotbalistică ne axăm în această perioadă pe două direcţii: echipa de seniori şi Centrul de copii şi juniori. Iar fotbalul feminin se desfăşoară în colaborare cu cei de…

Read More

Liga 2: Fotbaliștii de la Politehnica Timișoara susțin adopția câinilor fără stăpân

Clubul alb-violet a răspuns apelului către comunitate lansat de Primăria Timişoara cu ocazia campaniei de adopție a câinilor fără stăpân, aflați în adăpostul public, desfășurată de municipalitate, societatea care are în concesiune serviciul de gestiune a populației canine fără stăpân și asociații de protecție a animalelor. Astfel, SSU Politehnica Timișoara, în colaborare cu Danyflor, asociația de protecție a animalelor Ecovet și Primăria Municipiului Timișoara, va organiza un târg de adopție canină cu ocazia meciului de fotbal Politehnica Timișoara – Csikszereda Miercurea Ciuc, care va avea loc sâmbătă,18 septembrie 2021, la…

Read More

Călin Rosenblum este directorul sportiv al Politehnicii Timișoara

Conducător cu experienţă în fotbalul timişorean şi fost jucător alb-violet, Călin Rosenblum a preluat oficial funcţia de director sportiv la Politehnica. „În primul rând mă onorează oferta conducerii SSU Politehnica. Am o experienţă pe care am acumulat-o în decursul atâtor ani în funcţii administrative. Sper să fie de bun augur şi să facem o treabă bună alături de băieţi, de staff, de conducere şi, mai ales, de galeria care este cea mai inimoasă şi cea mai frumoasă din ţară. Sunt şi culorile alb-violet în care am jucat în decursul anilor,…

Read More

Liga 1 Feminin: Politehnica Timișoara – U Olimpia Cluj 1-4

Sâmbătă, 11 septembrie, s-au desfășurat partidele etapei cu numărul 3 din Liga 1 Feminin! Capul de afiș al etapei a fost duelul dintre Politehnica Timișoara și U Olimpia Cluj, câștigat de clujence cu 4-1!  Au marcat: Nikoleta Kurja (37-pen) / Mihaela Ciolacu (17), Ioana Bălăceanu (32, 53), Roxana Mirea (40) Alte rezultatele și marcatoarele etapei 3 din Liga 1 Feminin:  Piroș Security Arad – Fotbal Feminin Baia Mare 4-0Au marcat: Salwa Mansour (28, 62, 81), Elisa Bozian (45) CSM Alexandria – Heniu Prundu Bârgăului 0-4Au marcat: Nicoleta Deca (4), Alexandra Hornea…

Read More

Liga 2: Politehnica Timișoara fără victorie cu Metaloglobus la București

Politehnica Timișoara a cedat, scor 1-4, în fief-ul celor de la FC Metaloglobus, după ce echipa noastră era în avantaj la pauză în partida din etapa a 6-a a Ligii 2. Ursu a deschis tabela la prima fază importantă a meciului. După o fază creată de Bârnoi, cu șut respins în blocaj, atacantul timișorenilor a fost pe fază și a marcat. Peste două minute, Ursu a fost din nou periculos, la altă fază la care a contribuit Bârnoi. Metaloglobus a jucat slab toată prima repriză și nu a prea contat…

Read More

Şoimii Lipova zburați din Cupa Romaniei de Politehnica Timisoara. Galerie foto!

Alb-violeţii s-au impus în jocul din turul IV al Cupei României disputat pe arena din cartierul arădean Sânnicolau Mic. ŞOIMII LIPOVA – POLITEHNICA TIMIŞOARA 1-2, iar timișoreni merg mai departe în Cupa României grație golurilor înscrise de Benzar și Moțiu. Jocul a fost destul de echilibrat în prima parte. Prima ocazie importantă a fost a lui Benzar, care a trimis în minutul 29 pe lângă poartă din interiorul careului doar cu portarul Buta în faţă. Acelaşi goalkeeper al gazdelor avea însă să-i ofere o minge cadou în primul minut de…

Read More

ÎNCA UNA ETAPĂ CU FRUNCEA SUS SPRE MIERCUREA CIUC

Politehnica va disputa peste două zile, pe terenul celor de la AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, ultimul joc al sezonului 2020-21. Din păcate alb-violeţii nu mai au şanse la obţinerea unui loc de baraj. „Am fi avut şanse dacă am fi câştigat ultimul meci, cu Mioveniul, mergem însă să lăsăm o ultimă impresie bună. Voi vedea ce prim 11 voi folosi, probabil vor evolua câţiva jucători care au jucat mai puţin şi apoi o să tragem linie şi vedem exact ce a fost bine, ce a fost rău. Vom face un…

Read More

Zi cu mai putin soare până la capăt: Politehnica – CS Mioveni 2-2

Politehnica a abordat jocul cu CS Mioveni, din runda a IX-a a play-off-ului Ligii 2, doar cu gândul la victorie. Alb-violeţii au luptat admirabil şi au condus în două rânduri, dar de fiecare dată au fost egalaţi iar rezultatul final a fost 2-2 (1-1). Golurile echipei noastre au fost semnate de Petre Ivanovici şi Alin Ignea. Alb-violeţii au început iarăşi foarte bine jocul. Scorul a fost deschis în minutul 16 de către Petre Ivanovici. Acesta a înscris dintr-o lovitură liberă, de la aproximativ 23 de metri, din poziţie centrală, cu…

Read More