Liga 1: FC Botoșani – CFR Cluj 1-0. Prima înfrângere pentru campioană în acest sezon, chiar la revenirea lui Dan Petrescu

Formaţia FC Botoşani a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, liderul Ligii 1, CFR Cluj, într-un meci din etapa a opta a primului eşalon.

FC Botoșani a avut prima ocazie importantă a meciului. În minutul 13, Alexandru Țigănașu a șutat puternic din afara careului, dar mingea a trecut puțin peste poarta lui Bălgrădean. Revenit după o perioadă de indisponibilitate, Burcă a semnat prima ocazie a echipei noastre. A șutat din cădere, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă. Până la pauză, gazdele au mai avut două ocazii prin Kage și Țigănașu.

CFR a început mai bine repriza secundă, iar Debeljuh a fost aproape de deschiderea scorului, însă a fost blocat de Pap. Gazdele au deschis scorul în minutul 71, prin Herve Kage, cel care a înscris cu o lovitură de cap. Spre finalul meciului, campioana României a încercat egalarea, iar Bordeianu și Costache au fost blocați pe rând de Pap. Partida s-a încheiat cu victoria celor de la FC Botoșani.

FC Botoşani: Pap – Braun, Racoviţan, Şeroni, Ţigănaşu – Edjouma, Papa – Kage, Ongenda, Petkovski – Sila
Rezerve: Contra, Dawa, Tîrcoveanu, Croitoru Jr., Florescu, Mateus, Fili, Roman, Jaja

Antrenor: Marius Croitoru

CFR Cluj: Bălgrădean – Manea, Cestor, Burcă, Camora – Sigurjonsson, Boateng, Culio – Deac, Debeljuh, Petrila
Rezerve: Hindrich, Bouhenna, Ciobotariu, Bordeianu, Chipciu, Păun, Rusu, Gâdea, Costache

Antrenor: Dan Petrescu

Valentin Handro & Inforama

Alte știri

Leave a Comment