Kiğılı va furniza pentru FRF ținuta oficială a primei reprezentative și a echipei naționale U21

Federația Română de Fotbal și brandul Kiğılı anunță semnarea unui parteneriat privind ținuta oficială a ”tricolorilor”, seniori și Under 21.

Evenimentul în care a fost oficializat parteneriatul a avut loc la Casa Fotbalului, în sala ”Nicolae Dobrin”, în prezența președintelui FRF, Răzvan Burleanu, a directorului executiv Kiğılı, Kamil Hilal Suerdem, a ambasadorului Turciei în România, doamna Füsun Aramaz, dar și a altor invitați FRF și Kiğılı.

În urma acestui nou parteneriat, Kiğılı va oferi costume delegațiilor celor două selecționate ale României: prima reprezentativă și cea Under 21, pentru aceasta din urmă cu ocazia participării la EURO 2023. Durata contractului este de doi ani de zile cu opțiune de prelungire a acestuia.

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat: „Imaginea este foarte importantă, iar la un costum contează foarte mult calitatea materialului. Sunt sigur că de azi înainte tricolorii vor beneficia de o ținută oficială confortabilă, adaptată nevoilor lor. Mă bucur că Federația Română de Fotbal reușește, nu doar să atragă parteneri din piața autohtonă, dar și din cea internațională. Urăm azi bun venit în familia fotbalului românesc unui brand internațional cu peste 230 de magazine în Europa și Asia!”.

Directorul executiv Kiğılı, Kamil Hilal Suerdem, a precizat: „Suntem bucuroși să fim în România, această frumoasă țară care a format și a lansat nume celebre în fotbal și în sport la nivel mondial, și suntem încântați să încheiem acest parteneriat cu FRF. Știm că obiectivele președintelui Răzvan Burleanu sunt înalte, urmărim cu interes activitatea federației de la București, pe care o considerăm de succes. Tocmai de aceea ne-am dorit să ne unim energiile și întreaga experiență. Suntem cea mai mare marcă de confecții din Turcia, iar președintele companiei, Abdullah Kiğılı, este o persoană care și-a adus aportul în lumea sportului, în calitate de președinte al federației turce de fotbal și mai apoi în rolul de vicepreședinte al lui Fenerbahce. Vom fi alături de naționalele României, le susținem și le urăm mult succes!”.

Despre Kiğılı

Înființată în 1938, este o marcă de îmbrăcăminte masculină preferată de bărbații contemporani raționali și de succes având o viziune inovatoare. Cu 207 magazine în 62 de provincii ale Turciei și 24 de magazine în țări precum Franța, Austria, România, Macedonia, Iran, Irak, Azerbaidjan, Georgia și Turkmenistan, Kiğılı este un brand important în piața mondială a retailerilor vestimentari.

Valentin Handro & Inforama

Lasă un răspuns