Judo: ADRIAN ȘULCĂ, CAMPION EUROPEAN DE JUNIORI

În cadrul Campionatelor Europene de judo de la Luxemburg rezervate juniorilor, reprezentantul României Adrian Șulcă a dominat întrecerile din limitele categoriei 73 kg și a cucerit medalia de aur.

Campion olimpic de tineret la JOT Buenos Aires 2018, judoka român i-a învins pe rând la Luxemburg pe Kantemir Khazhmetov (Rusia), Ion Tonofrei (Moldova), Javier Pena Insausti (Spania), Vicenza Pelligra (Italia), iar în finală s-a impus în fața slovenului Jus Mecilosek.
Descoperit la Calafat de antrenorul Alexandru Pop și legitimat la CS Universitatea-CSM Cluj Napoca, Adrian Șulcă este și component al lotului olimpic din Oradea unde se pregătește sub îndrumarea antrenorului Emil Morar.
Valentin Handro & Inforama