România ajunge pe locul 27 în clasamentul FIFA

Potrivit clasamentului FIFA/Coca-Cola, publicat în luna septembrie, reprezentativa României a urcat pe locul 27, cu o poziție mai sus față de luna precedentă, acumulând un total de 1489 de puncte.
Ierarhia a suferit o modificare importantă la vârf, în sensul că Franța a fost egalată de Belgia pe prima poziție, cele două împărțind acum fotoliu de lider cu câte 1729 de puncte.
Campioana mondială și Belgia, laureată cu bronz la Campionatul Mondial, sunt urmate în clasament de Brazilia (1663 puncte). Topul primelor 5 locuri este completat de vicecampioana lumii, Croația (1634 puncte), și Uruguay (1632 puncte).
Adversarele tricolorilor din Liga Națiunilor UEFA, competiția care va debuta în toamnă, se clasează astfel:
#35 Serbia (1463 de puncte) – a urcat o poziție față de luna precedentă
#41 Muntenegru (1444) – a rămas pe aceeași poziție ca luna precedentă
#126 Lituania (1123) – a coborât o poziție față de luna precedentă
Reprezentativa României evoluează în această toamnă în Liga Națiunilor, noua competiție UEFA. Programul meciurilor este următorul:
11 octombrie: Lituania – ROMÂNIA, Muntenegru – Serbia (ora 21:45)
14 octombrie: ROMÂNIA – Serbia (Arena Națională, ora 16:00), Lituania – Muntenegru (ora 21:45)
17 noiembrie: Serbia – Muntenegru (ora 16:00), ROMÂNIA – Lituania (stadion ”Ilie Oană”, Ploiești, ora 21:45)
20 noiembrie: Serbia – Lituania, Muntenegru – România (ora 21:45)
Cum se calculează punctajul în clasamentul FIFA
Punctajul unei naționale se calculează pe o perioadă de patru ani prin adunarea:
– mediei de puncte în meciurile din ultimele 12 luni
– mediei de puncte în meciurile mai vechi de 12 luni (care se depreciază anual prin înmulțirea cu 0.5, 0.3, respectiv 0.2 în cei trei ani)
Numărul de puncte (P) obținute la un meci depinde de următorii factori/coeficienți:
– Rezultatul meciului, victorie sau egal (R)
– Importanța meciului, de la un simplu amical până la preliminarii de Campionat Mondial (I)
– Valoarea adversarului (V)
– Confederația din care face parte adversarul (C)
Formula de calcul a punctajului obținut la un meci:
P = R x I x V x C
(R) : Echipele primesc 3 puncte la victorie, un punct la egal și zero puncte la înfrângere. În cazul unui meci decis la lovituri de departajare, câștigătoarea primește două puncte, iar învinsa un punct
(I) : Meci amical = 1.0; Preliminarii continentale = 2.5; Turneu final continental / Cupa Confederațiilor = 3.0; Campionat Mondial = 4.0
(V) : Valoarea adversarului este exprimată într-un număr egal cu 200 minus locul ocupat de oponent în clasamentul FIFA (cel mai recent). Excepție: liderului ierarhiei îi este întotdeauna desemnat coeficientul 200, iar echipelor clasate sub locul 150 le este desemnat automat coeficientul 50.

Alte știri

Leave a Comment