În prima zi de fotbal din 2022 la Dinamo București, antrenorul principal Flavius Stoican și noul team manager Florin Răducioiu au fost prezentați oficial de administratorul special Iuliu Mureșan într-o conferință de presă organizată la stadionul „Dinamo”. Antrenorul echipei Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, miercuri, în fața reprezentanților mass-media, că diferenţa de valoare între formaţia sa şi contracandidatele în lupta pentru evitarea retrogradării nu este mare şi că o schimbare de atitudine a jucătorilor ar fi benefică. „Sper să fie un nou început. Cu siguranţă nu va fi uşor, dar…
Read MoreEtichetă: dinamo
Handbal: Victorie pentru Dinamo in debutul acestui sezon al Ligii Campionilor, 32-29 cu Kielce
CS Dinamo Bucureşti a întrecut valoroasa echipa poloneză Lomza Vive Kielce, cu scorul de 32-29 (16-12), joi seara, în Sala Dinamo, în prima etapă a Grupei B a Ligii Campionilor la handbal masculin. Dinamo a reusit o performanta în fața uneia dintre favoritele la calificarea în Final 4. Trupa antrenată de Xavier Pascual și-a pus în valoare linia de 9 metri și a condus aproape permanent pe tabelă. Principalii marcatori au fost Nantes (11 goluri) și Bizău (7 goluri). Cea mai mare diferență pe tabelă a fost de cinci goluri:…
Read MoreLiga 1: FCSB – Dinamo 6-0, Victorie istorică pentru echipa lui Iordănescu. ”Câinii” umiliți de roș-albaștri
FCSB a obținut o victorie istorică în fața lui Dinamo, scor 6-0, în etapa cu numărul opt din Liga 1. Câinii au avut parte de un meci-dezastru: șase goluri primite, o eliminare, un fault în careu și un autogol. Golurile au fost marcate de Keşeru 26’, Octavian Popescu 42’, Vinicius 45’+2, Cordea 45’+7, V. Gheorghe 55’ şi Grigore 67’ (autogol). 1-0, min. 26: Keşeru a deschis scorul dintr-o lovitură liberă. În minutul 37, de la Dinamo a fost eliminat Steliano Filip pentru o intervenţie la Valentin Gheorghe. 2-0, min. 42: Popescu a înscris…
Read MoreÎn premieră naționala și europeană: Umple golul din viața ta!
Liga Profesionistă de Fotbal, în colaborare cu Consiliul Județean Ilfov, demarează proiectul “Umple golul din viața ta!”, odată cu disputarea meciului dintre FCSB și Dinamo București, programat duminică, 12 septembrie 2021, la ora 21, în cadrul etapei a opta din cadrul Campionatului Național Casa Pariurilor Liga 1.Astfel, jucătorii ambelor echipe vor intra pe teren însoțiți de mai mulți câini. Singură și speriată. Doar așa a trăit Daisy până acum. Este singura viață pe care a cunoscut-o. De câteva zile a ajuns în adăpost, însă acolo nu e loc de bucurie.…
Read More