Liga 1: Fara carbuni pentru locomotiva CFR 1907 Cluj deraiaza pe National Arena in fata FCSB!

CFR 1907 Cluj a cedat, scor 0-3, în fața formației FCSB, într-un meci contând pentru etapa a 28-a a Ligii 1.

FCSB a obținut o victorie superbă, fără echivoc, împotriva celor de la CFR Cluj, scor 3-0, într-o partidă pe care elevii lui Anton Petrea au dominat-o din primul și până în ultimul minut. Odată cu acest succes, echipa gazda s-a desprins în clasament, având trei puncte în plus față de principala urmăritoare.

Montați de presiunea ultimelor partide directe cu ardelenii, în care au pierdut nemeritat de mai multe ori, roș-albaștrii au impus ritmul jocului și nu le-au permis oaspeților să iasă de multe ori din apărare. După un debut crâncen de joc, demn de o confruntare între cele mai bune echipe ale momentului, echilibrul a fost rupt în minutul 40 al partidei, „centralul” Ovidiu Hațegan arătând direct cartonașul roșu lui Giedrius Arlauskis. Aflat la primul joc de la revenirea în Gruia, portarul lituanian a închis excelent poarta până în acel moment…

După ce Moruțan și Coman au ratat ocazii bune de a înscrie, Octavian Popescu a trimis mingea spre poarta celor de la CFR, obligându-l pe portarul advers să-l faulteze și să vadă cartonașul roșu, în minutul 40. FCSB putea deschide scorul în finalul primei părți, însă arbitrul Ovidiu Hațegan i-a arătat un cartonaș galben lui Olimpiu Moruțan, faultat în careu de Bordeianu, pentru simulare.

Jucătorii de la FCSB s-au dezlănțuit în a doua repriză, iar cel care a dat tonul petrecerii a fost Darius Olaru, care a profitat de eroarea lui Alexandru Chipciu și a deschis scorul în minutul 49. Golgeterul Ligii 1, Florin Tănase, a dus scorul la 2-0 și a atins cota de 18 goluri, în minutul 62. Cel care a așezat bomboana pe tort a fost Olimpiu Moruțan, aflat la al doilea meci consecutiv în care marchează, în minutul 78.

În altă ordine de idei, roș-albaștrii au ținut, înainte de startul partidei, un moment de reculegere în memoria regretatului Anton Netolitzchi, plecat dintre noi miercuri.

FCSB – CFR CLUJ 3-0 (0-0)
Au marcat: Olaru 49, Tănase 62, Moruțan 73

FCSB: Vlad – Creţu (Panţîru ’46), Miron, I. Cristea, Ov. Popescu – O. Moruţan (Vînă ’90+1), Şut, D. Olaru – Fl. Coman, Fl. Tănase (Istrate ’90+1), Oct. Popescu (Oaidă ’84).

Antrenor: Anton Petrea

CFR Cluj: Arlauskis – Susic (Manea ’79), Vinicius, Burcă, Camora – Itu, Bordeianu, Deac – Chipciu (Pereira ’79), Carnat (Gîdea ’79), Păun (Sigurjonsson ’53).

Antrenor: Edward Iordănescu.

Cartonaşe galbene: Moruţan ’45+3, Tănase ’81 / Chipciu ’70, Bordeianu ’73

Cartonaș roșu: Arlauskis 40

Arbitri: Ovidiu Hațegan – Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe – Iulian Dima

Observatori: Eduard Alexandru (LPF), Alexandru Deaconu (CCA)

Tibi Olah-Campean

FOTO: Nicolae Popescu

Alte știri

Leave a Comment